Pride Park – Concerts&Performances

Cand:
august 11, 2021@5:00 pm – august 13, 2021@11:00 pm
2021-08-11T17:00:00+03:00
2021-08-13T23:00:00+03:00
Unde:
Pride Park
Roaba de Cultură
Herăstrău

Timp de trei zile, la Pride Park (Roaba de Cultură) vom celebra cultura queer printr-o serie de concerte și performance-uri alături de artistx queer sau aliați ai comunității LGBTI+. Ne vom bucura pe ritmuri antrenante de disco, pop nou și vechi, bedroom pop și vom explora împreună multe alte stiluri muzicale. Vom avea parte de drag shows, voguing performance și multe alte surprize. Vom avea alături de noi și o parte dintre artiștii Global Records, care își doresc să celebreze iubirea sub toate formele ei alături de noi: Wrs, Holy Molly & RENGLE.

Line-up:

Miercuri, 11 august – 19:00: Performance Sofia Zadar – Muzica sa îmbină influențe synth-pop, post-punk și art-pop și explorează spațiile de legătură dintre emoțional și social, totul dintr-o perspectivă queer și feministă.

 

Joi, 12 august – 17:50: Performance  +SHE+ (Corina Sucarov) – Un amalgam de emoții intense la granița dintre synth-pop & dark-electro

                             18:40: Performance Billie Rose, Cabiria Morgenstern & Poetrip – Un performance despre revendicarea plăcerii queer realizat în urma colaborării dintre Billie Rose – rope addict, curator de experiențe și constructor de intimitate, Cabiria Morgenstern – actriță care caută să împletească artele performative cu avangarda printr-o perspectivă queer, și Poetrip, un proiect care țopăie zglobiu printre stiluri muzicale, cu contraste puternice între muzică de dans și pasaje interiorizate vulnerabile, plus versuri care te fac să râzi și îți dau de gândit. 

 

                          19:20: Performance voguing: Irina Milan&Students & Waana Neagu + DJ Set Octavia – Un performance de Irina Milan, membră a Legendarei Casei de Vogue „House Of Milan” & „Mother of the Romanian chapter”, alături de studentx ei și de Waana Neagu, pioniera pentru Vogue și Waacking în România și Mother of The Imperial House of Waacking (Romanian chapter). Totul pe muzica aleasă de DJ Octavia, care îmbină dragostea pentru dans, muzică și cultură, dorind să împingă clubbingul mai departe prin selecțiile sale elegante de vogue beats, house și disco.

                               20:50: DJ Set YCS – o artistă muzicală care activează ca DJ în scena locală queer și își transpune politicile și emoția prin muzică. Ballroom este una dintre influențele sale principale, fiind și un new vogue performer. Pentru Pride pregătește un set dedicat culturii Ballroom printr-un DJ set dedicat comunității, care conține exclusiv un cuprins muzical specific acestei culturi. 

                                22:30: Drag shows with Rayne O’Plasty, Ander Bishhe & Vergine Santa Frida – Bucharest Pride 2021 va marca debutul în drag scene-ul bucureștean al lui Rayne O’Plasty: 50% pop star, 50% clovn, dar întotdeauna 100% un performance memorabil. Pe scena Pride Park va urca și Ander Bishhe, first born a Casei Santa Frida, care descrie drag-ul ca fiind o sursă nesfârșită de inspirație și manifestare pentru ea. Pasiunea pentru drag și asumarea fluidității sale de gen contribuie la dorința ei de a proiecta mai departe, către tinerii din comunitate, curajul de a-și exprima sinele cât mai autentic. Așteptăm cu nerăbdare și show-ul lui Vergine Santa Frida, un Drag Queen prezent pe scenele Bucureștiului din 2018, care a reușit să ne surprindă de-a lungul timpului cu performance-uri neașteptate și ținute extravagante, lăsând întotdeauna loc pentru evoluție. 

 

Vineri, 13 august – 17:00: Performance Ioana NX – Ioana NX este o artistă bisexuală care reușește să atingă inima oamenilor prin mesajul melodiilor alese și prin vocea ei liniștitoare.

 

                                 17:40: Performance Wrs – Andrei Ursu, aka wrs, este un artist multidisciplinar cu o viziune unică. Din Ianuarie 2020, wrs lucrează la proiectul său electro pop, scriind muzică, versuri, dar și regizându-și propriile clipuri, și creând coperțile single-urilor.

                                 18:10: Performance with Special Guests 

                                 18:50: Performance Holy Molly – Holy Molly este îndrăzneață, sexy și imprevizibilă. Cântăreață, songwriter și actriță, Holy îmbină toate calitățile unui pop star adevărat. Printre hiturile ei se numără ‘Menage a Trois’ și ‘Alcohol’, iar recent ‘Twinkle Twinkle’ a propulsat-o în topurile internaționale.

 

                                 19:30: Performance RENGLE – Emil Rengle este printre cei mai cunoscuți membrii ai comunității LGBTQ+ din România. Artistul activist a spart bariere, a schimbat mentalități în România, pledând pentru diversitate și incluziune.

 

                                  20:30: DJ Set LK – DJ profesionist cu peste 20 de ani experiență în a-și face publicul să danseze și să se distreze pe ringul de dans.

Un eveniment Bucharest Pride 2021, organizat de @Asociația Accept și găzduit de Roaba de Cultură.

Celebrăm iubirea, asumarea și libertatea printr-un maraton de evenimente dedicate comunității LGBTQIA+ din România. 

Bucharest Pride 2021 | 6 – 14 august 

#ComeOut #SpeakUp

Pregătește-te pentru Pride Park: un spațiu în aer liber în care celebrăm cultura și comunitatea queer din România printr-o serie de concerte, performance-uri și ateliere.

Bucharest Pride Park 2021 | 11 – 13 august | Roaba de Cultură 

#BucharestPride este festivalul anual organizat de Asociația Accept, dedicat de 16 ani drepturilor persoanelor LGBTQIA+ și aliaților.

www.bucharestpride.ro