{y<}
{yn}

{yl}

{y>}{o<}
{on}

{ol}

{o>}{w<}
{wn}

{wl}

{w>}{d<}
{dn}

{dl}

{d>}{h<}
{hn}

{hl}

{h>}{m<}
{mn}

{ml}

{m>}{s<}
{sn}

{sl}

{s>}
Bucharest PRIDE 2017

Comitetul de organizare al Bucharest PRIDE vă invită la festivalul anual dedicat drepturilor LGBT!

Între 14 şi 20 mai vă așteptăm la evenimente dedicate comunităţii LGBT şi celor care vor să afle mai multe despre cultura şi viața LGBT în România: întâlnirii comunitare, expoziții,  filme, discuţii, conferinţe şi, desigur, Marşul Diversităţii!

Dă vorba mai departe folosind hashtag-urile #bucharestpride și #sustinlgbt!

11:30-13:00
Comunitatea LGBT e invitată la o sesiune introductivă de yoga la Casa ACCEPT

„Dicţionarul zice că yoga înseamnă unitate. Unitate în diversitate, aş completa eu. Pentru mine yoga e o gimnastică a sufletului. E o unealtă şi, în acelaşi timp, o vorbă de duh care mă ajută să râd şi să mă joc mai mult cu mine. Povestea noastră a început în copilărie (nu ştiu cine pe cine a pus prima ochii), dar, desigur, valurile vieţii ne-au aruncat în zone diferite. Însă scenarii americane se scriu peste tot şi, pentru că prima dragoste nu se uită niciodată, acum vreo 4 ani drumurile ni s-au intersectat din nou. Atinsă de curiozitatea patimaşă a îndrăgostelii, am vrut să aflu cât mai multe despre ea. Aşa am ajuns să parcurg un curs intensiv de instructor de yoga, ţinut de Bindusar Yoga Kendra Risikesh India (Yoga Alliance UK). Şi, pentru că cel mai mult îmi place să împart şi să învăţ cu ceilalţi, m-aş bucura să râdem şi să salutăm soarele împreună.” - Ral - inginer electronist cu suflet de artist. Veniți îmbrăcați cât mai comod. Aduceți cu voi o saltea de yoga sau un izopren și obligatoriu un zâmbet mare la purtător - yoga este o practică foarte serioasă!

Casa ACCEPT, Str. Lirei nr. 10
19:00 – 24:00
În deschiderea Bucharest PRIDE 2017, vă invităm la o proiecție gratuită a Moonlight, câștigătorul Oscarului din 2017 pentru cel mai bun film. 22:00 Bucharest PRIDE Warm up Party cu Desdemona

Aflat la ce-a dea paisprezeacea ediție, Bucharest PRIDE 2017 începe cu cel mai bun film al anului: Moonlight. În lumina lunii / Moonlight urmărește un tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume. Povestea atemporală despre legături umane și descoperirea de sine conturează un portret dinamic al vieții contemporane afro-americane și o intensă meditație personală și poetică asupra identității, familiei, prieteniei și dragostei. Regizor: Barry Jenkins An: 2016 Gen: Dramă Distribuție: Alex Hibbert, Ashton Sanders, Trevante Rhodes, Mahershala Ali, Naomi Harris, Țara: SUA Premii: Premiul OSCAR pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu adaptat; GLOBUL DE AUR pentru Cel mai bun film Intrare gratuită. Proiecție de film organizată cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, Club Control și Transilvania Film. 22:00 Bucharest PRIDE Warm up Party cu Desdemona

Club Control Strada Constantin Mille 4, București
18:00 – 19:30
Ce este spațiul Queer? și ce forme "îmbracă" el în diferite colțuri ale lumii și la noi?

În urma trecerii în revistă a 3 exemple, unul dintre ele fiind chiar spațiul Casei Accept, vă invităm la un debate cu privire la actualitatea temei de camuflaj ca mod de protecție  al spațiului Queer, în contextul cultural-politic autohton astăzi. Discuție pe marginea lucrării "Camuflajul ca mecanism de asimilare a spațiului queer în context urban."  autor: Dulvara Oana îndrumător :Dr. arh. Lorin Constantin Niculae        

Casa ACCEPT Str. Lirei nr. 10, Sector 2, București
19:30 – 21:30
Iubire la peste 70 de ani

În lung metrajul “Timp de 80 de zile” (în bască, „80 egunean”) două prietene care se reîntâlnesc după 50 de ani descoperă aceeași chimie pe care, de această dată, încep să o perceapă diferit. ”Timp de 80 de zile” este un film cu de toate: un pic de dramă, ceva pasiune, un strop de fericire și multă, multă dragoste. Proiecție de film realizată cu sprijinul Ambasadei Spaniei la București și al Institutului Cervantes.

Institutul Cervantes Bulevardul Regina Elisabeta 38, București
09:30 – 13:00
Conferință pe tema executării hotărârii CEDO în cauza M.C. și A.C. împotriva României.

În aprilie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a sancționat România pentru ineficiența organelor de cercetare penală în investigarea unui atac homofob împotriva a șase tineri români și străini participanți la GayFest 2006. CEDO a hotărât că România a încălcat dreptul tinerilor de a nu fi supuși la tratamente degradante, cât și dreptul acestora de a nu fi discriminați de autorități, indiferent de orientarea sexuală și identitatea de gen. CEDO consideră că autoritățile române se fac vinovate de o investigație ineficientă, întrucât nu au cercetat rolul motivației din spatele agresiunii – ura față de persoanele lesbiene, gay, bisexuale, transgender (LGBT). Curtea consideră că organele de cercetare penală trebuie să investigheze riguros infracțiunile motivate de ură și motivul din spatele agresiunii. În caz contrar, statul devine complicele atacatorilor, acceptând tacit violența împotriva persoanelor LGBT. În urma acestei decizii, România a achitat daune morale petenților susţinuţi juridic de ACCEPT. Însă schimbarea majoră constă în faptul că statul român trebuie să iniţieze un plan de măsuri concrete care să ducă la îmbunătățirea modului în care infracțiunile motivate de ură sunt prevenite, combătute și investigate de autorități. Aceste măsuri nu se referă doar la comunitatea LGBT, ci la toate persoanele care aparțin unor grupuri minoritare și sunt expuse crimelor urii. În cadrul conferinței, ActiveWatch va prezenta Raportului anual cu privire la discursul instigator la ură din România, lansat pe 15 mai 2017, și o analiză a rezultatelor celor mai relevante extrase din raport.

Accesul la conferință se realizează pe bază de invitație.
19:00 – 22:00
Vă invităm să urmărim împreună documentarul Gender Revolution realizat de National Geographic Channel și, apoi, să dezbatem alături de jurnaliști cum este abordată identitatea de gen în România lui 2017.

Documentarul urmărește călătoria lui Katie Couric în America pentru a cunoaşte cercetători, chirurgi şi experţi eminenţi în câmpurile lor de specialitate şi a discuta despre identitatea de gen. Discută, de asemenea, cu oameni obişnuiţi care îşi simt trupurile şi vieţile într-un moment critic, într-o lume în rapidă schimbare. Filmul examinează rolul ştiinţei, politicii, culturii asupra genului social, dezvăluind poveşti nespuse despre suferinţă, înţelegere, ignoranţă şi iubire. După proiecția documentarului, vom vorbi alături de jurnaliști și comunitatea trans cum este reflectată identitatea de gen în mass media din România. Eveniment organizat cu sprijinul National Geographic Channel, National Geographic Magazine și Journey Pub.

Journey Pub Strada George Enescu 25, București
18:00 – 20:00
Evenimentul își propune să aducă împreună specialiști din administrația publică, domeniul politic și societatea civilă, dar mai ales oameni care aparțin unor familii așa cum le regăsim în realitatea de zi cu zi – diverse, unice, speciale. Evenimentul marchează Ziua Internațională împotriva Homofobiei și Transfobiei și este organizat în cadrul Bucharest Pride 2017.

Asociația ACCEPT, Centrul FILIA, ActiveWatch și ECPI – Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice vă invită la cafeneaua publică Protecția familiei în România. Aceasta își propune să aducă împreună specialiști din administrația publică, domeniul politic și societatea civilă, dar mai ales oameni care aparțin unor familii așa cum le regăsim în realitatea de zi cu zi – diverse, unice, speciale. Evenimentul marchează Ziua Internațională împotriva Homofobiei și Transfobiei și este organizat în cadrul Bucharest Pride 2017. În cadrul cafenelei publice vom aborda câteva aspecte importante ale protecției familiei diverse în România, cu un set concret de nevoi și probleme care necesită abordări complexe și integrate din punct de vedere legislativ. Cele patru discuții la mesele desemnate doresc să aducă în atenția decidenților, reprezentanților autorităților administrative și, în mod larg, în atenția societății civile nevoile concrete ale familiilor din România, mai ales în contextul violenței domestice, absenței educației pentru sănătate, scăderea ratei vaccinării și a creșterii intensității discursului instigator la ură împotriva familiilor așa-zis netradiționale. O temă transversală a acestei conferințe se va axa pe protecția familiei de facto, în toată diversitatea ei, indiferent că ne raportăm la cupluri de sex opus sau de același sex care coabitează, familii monoparentale sau familii extinse. În cadrul acestui eveniment vom prezenta și rezultatele preliminare ale unui nou studiu ACCEPT: Rainbow Families în România. Eveniment organizat cu sprijinul ILGA-Europe.

Ceainăria 5 Strada Olimpului 13b, București
20:30
DoR te invită la „La Institutul Schimbării”, un bio-info show conceput de Paul Dunca, ce investighează, documentează și arhivează povești personale din realitatea locală, cu preponderență vizând comunitatea transgender românească.

Hai la spectacol cu DoR. „La Institutul Schimbării” de Paul Dunca – un bio-info show – are ca bază investigarea, documentarea și arhivarea unor povești personale, din realitatea locală, cu preponderență vizând comunitatea transgender românească. Lucrarea se axează pe problematica asumării corpului / sexualității / identității de gen și a confruntării dintre narațiunea intimă a corpului și percepția publică, prezentând o comunitate absolut invizibilă la ora actuală pe plan local. UNDE: Centrul Național al Dansului București (CNDB), Bulevardul Mărășești nr. 80-82 CÂND: Miercuri, 17 mai, ora 20:30. CÂT: 30 de lei Biletele se pot achiziționa pe Eventbook.ro sau la sediul CNDB, înainte de începerea spectacolului. Reprezentația are loc în cadrul Bucharest Pride 2017 (14-20 mai). „La Institutul Schimbării” e o producție Centrul Național al Dansului București 2016 în parteneriat cu Asociația Colectiv A prin Programul RAP – rezidențe, ateliere, public 2015 – proiect de formare și rezidențe pentru producătorii de spectacole de dans contemporan, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Spectacol nerecomandat sub 15 ani. Direcţie şi coordonare: Paul Dunca De/cu: Mădălina Brândușe, Carmen Coțofană, Renate Dinu, Paul Dunca, Alice Monica Marinescu, Maria Mora, Ada Mușat & Vava Ștefănescu Muzică live: Chlorys & Monica Ivanov Artistă asociată: Mihaela Michailov Reprezentație organizată de DoR (Decât o Revistă) Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. // Decât o Revistă (DoR) e o revistă de jurnalism narativ care privește România de azi – de la schimbări sociale, la fenomene culturale, la decizii personale – prin prisma căutării identitare, atât a indivizilor, cât și a societății. Publicăm eseuri, reportaje și portrete despre oameni și momente care transformă, se transformă și ne transformă. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Centrul Național al Dansului București (CNDB), Bulevardul Mărășești nr. 80-82
20:00 – 21:30
ANULAT - Un punk-rocker transgender este în turneu cu trupa sa “The Angry Inch“ cu intenția de a-și lansa primul album. Când formația ajunge în București, lucrurile scapă de sub control, iar concertul care urma să aibă loc se transformă într-un spectacol deschis în care Hedwig decide să împartă cu publicul adevărata poveste a vieții lui și a fostului său iubit care i-a furat toate cântecele. 

ANULAT Cu tristețe trebuie să vă anunțăm că reprezentația Hedwig and the Angry Inch: The Missing Half din cadrul # BucharestPRIDE2017 a fost anulată. Unul dintre actori are o problemă de sănătate care l-a determinat să anuleze toate reprezentațiile în care joacă în luna mai, inclusiv aceasta. Sperăm ca Razvan Krem Alexe să se recupereze rapid si vom anunța data următorului spectacol. Toți cei care au achiziționat deja bilete vor fi contactați de Eventbook pentru a își recupera banii. După scenariul de musical-rock semnat de John Cameron Mitchell.  Adaptare muzicală și reorchestrare : Ștefan Mustață, Alexandru Pop  Cu : Istvan Teglas și Răzvan Krem Alexe  Muzică live : Ștefan Mustață, Alexandru Pop și Adrian Cotoară.  Vocal & Music coach: Ghighi Eftimie  Un spectacol de Iris Spiridon  Un punk-rocker transgender este în turneu cu trupa sa “The Angry Inch“ cu intenția de a-și lansa primul album. Când formația ajunge în București, lucrurile scapă de sub control, iar concertul care urma să aibă loc se transformă într-un spectacol deschis în care Hedwig decide să împartă cu publicul adevărata poveste a vieții lui și a fostului său iubit care i-a furat toate cântecele.  “Hedwig and The Angry Inch” este poate cel mai controversat musical punk-rock care s-a facut vreodată, creat de John Cameron Mitchell și Stephen Trask în 1998. “Hedwig and the Angry Inch – The Missing Half “ prezintă o formulă nouă a spectacolului care introduce într-un stil intim și intens conceptul de stand up tragedy.  "Hedwig a devenit în timp un cult, mulţi oameni identificându-se de-a lungul timpului cu povestea lui. Povestea sa nu are un mesaj social, ci este o metaforă. Actorul care îl joacă pe Hedwig interpretează un transsexual, dar nu unul care şi-a dorit această transformare. Nu este un manifest pentru persoanele de acest gen. Este vorba doar despre un basm care poate fi interpretat în multe feluri, nu o luptă pentru un anumit tip de sexualitate. Mesajul său este mai degrabă unul deschis, acela că lumea în care trăim nu este perfectă şi trebuie sensibilizată în faţa tuturor felurilor de iubire." (Iris Spiridon, regizor)  BILETE online: goo.gl/LclixH facebook.com/pointarthub www.whatsthepoint.ro 0799 799 708

POINT Str. G-ral Eremia Grigorescu 10, Bucuresti
22:00
Te așteptăm în colanți lucioși, cercei mari, breton tapat și mult sclipici, într-un cadru safe şi friendly. Indiferent de genul sau orientarea ta sexuală, vei cunoaşte oameni interesanți si vei avea ocazia să-ţi faci prieteni noi în cadrul comunităţii!

Ești în căutarea marii iubiri sau ai chef să dansezi pe hiturile anilor 80? Îți place să faci dedicații muzicale? Dacă răspunsul tău este da, te aşteptăm pe 18 mai, de la ora 22:00, în Under, pentru o petrecere destinată comunităţii LGBTQ+ și aliaților din România. În #BucharestPRIDE îți pui singur eticheta. Poți să scrii pe ea dacă ești solo, cauți, își plac cartofii prăjiți sau Marina Voica. Te așteptăm în colanți lucioși, cercei mari, breton tapat și mult sclipici, într-un cadru safe şi friendly. Indiferent de genul sau orientarea ta sexuală, vei cunoaşte oameni interesanți si vei avea ocazia sa-ţi faci prieteni noi în cadrul comunităţii! Intrarea este liberă. *Orice atitudine rasistă, homofobă sau xenofobă nu va fi tolerată

Under București Strada Colței 48, București
20:00 – 22:00
Cuplul de acelaşi sex: provocări, obstacole şi cum să le depăşim pentru a avea o viaţă romantică mai fericită

Cu ce provocări şi obstacole se confruntă cuplurile de acelaşi sex? Ce impact are homofobia, atât cea din societate, cât şi cea internalizată, asupra vieţii romantice a persoanelor LGBT? Ce putem face pentru a soluţiona dificultăţile şi a ne bucura de relaţiile pe care le avem? Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări şi multe altele , vă invităm vineri, 19 mai, începând cu ora 20.00, la sediul ACCEPT, la un workshop de dezvoltare personală dedicat cuplului de acelaşi sex - un bun prilej de a explora, în ajun de Pride, importanţa iubirii homoerotice pentru identitatea şi mândria de a fi LGBT! Facilitatori: Alexa Ciucu şi Claudia Soare Pentru înscrieri: 0728.860.507, constiinta.sinelui@gmail.com

Casa ACCEPT Str. Lirei nr. 10
20:00-22:00
Barbara Hoffman, Diwa și Silva Rymd de la colectivul de dj :// about blank din Berlin sunt la Bucuresti pentru a povesti itinerarul creativ și despre activism în industria muzicii actuale.

Eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București. Intrare liberă.

Kran Club Bulevardul Ion C. Brătianu 29-33, Etaj 5, (intrarea pe Strada Baratiei - Magazin Cocor)
23:00
Queer Night #39 @Kran Club. Intrare 15 RON

Cel mai popular party alternativ LGBTQ+ la episodul 39 cu: Barbara Hoffman (:// about blank) Diwa (:// about blank) Utopus Eveniment realizat cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București. Intrare: 15 RON

Kran Club Bulevardul Ion C. Brătianu 29-33, Etaj 5, (intrarea pe Strada Baratiei - Magazin Cocor)
16:00 – 19:45
Te așteptăm sâmbătă, 20 mai, ora 16:00, la Arcul de Triumf!

Alătură-te miilor de oameni care ies an de an în stradă să ceară drepturi egale și vizibilitate pentru comunitatea LGBT! 16:00- 16:30 Adunarea participanților 16:30- 17:00 Mesaj din partea organizatorilor și invitaților 17:00- 18:00 Marșul Diversității 18:00- 19:15 Activități în aer liber 19:15 – 19:45 Plecarea participanților Adunarea participanților se va face la începutul Șoselei Kiseleff. Voluntarii vă vor îndruma către punctul de pornire. Pentru cei care vin de la Metrou Aviatorilor este recomandat să iasă la gura de metrou de la televiziune/Raiffeisen și să meargă pe partea stângă a Bd. Prezan, spre punctul de plecare.

Piața Arcul de Triumf
23:00
Bucharest Pride 2017 Wrap Up Party. Intrare 10 RON

Bucharest Pride 2017 Wrap Up Party cu Paul Rusu & Claudia,  Chlorys (corp.) Admina (corp.) Silva Rymd (:// about blank) hosts: Alexander White & Desdemona Intrare: 10 RON

Club Control Strada Constantin Mille 4, București